În perioada 15-25 aprilie Muzeul Satului Bănățean se transformă într-o lume de basm în cadrul căreia fiecare dintre noi are ocazia de a-și crea și trăi propria poveste magică.
Parcul Primăverii, un parc tematic, adaptat după basmul românesc, cu prilejul sărbătorilor pascale la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Elementul comun al amintirilor făurite în Parcul Primăverii este atmosfera fantastică întreținută de decor și personaje nemaiîntâlnite.
De la mic la mare, te invităm să descoperi fascinația instalațiilor de artă contemporană, a bazarului cu obiecte și accesorii lucrate manual și să iei parte la concertele și spectacolele susținute pe scena Parcului Primăverii. Te poți aventura la Treasure Hunt, iar „Sarea în bucate” o poți degusta chiar tu în zona cu bucate alese și te poți bucura de preparate delicioase.
Și asta nu e tot!
Pentru cei mici este amenajată o zonă de aventură, spectacole de teatru și ateliere. La casa de pe lac se lasă cu petrecere, iar în zilele de sâmbătă are loc „Acoustic Brunch” la scena Bazarului.
Accesul este GRATUIT.
Transportul către locația evenimentului se va face prin curse regulate, asigurate în mod gratuit.
TUR - RETUR:
Ion C. Brătianu / Centru (Piaţa Iancu Huniade) - Bastionul Maria Theresia / Hector (Strada Hector) - Poliţia Jud.Timiş (Bulevardul Take Ionescu) - Badea Cârţan (Strada Simion Bărnuţiu) - Renașterii (Strada Simion Bărnuţiu) - Spitalul Victor Babeș (Strada Gheorghe Adam) - Cvartal UMT (Strada Avram Imbroane) - Muzeul Satului Bănăţean
Intervalul orar este următorul:
Vineri 15 și sâmbătă 16 aprilie - o cursă pe oră în intervalul 12:00 – 23:00;
Duminică 17 aprilie - o cursă pe oră în intervalul 12:00 – 22:00;
De Luni - Vineri, 18 - 22 aprilie - o cursă pe oră în intervalul orar 16:00 – 22:00;
Sâmbătă 23 și Duminică 24 aprilie - o cursă pe oră în intervalul 12:00 – 22:00;
Luni 25 aprilie - o cursă pe oră în intervalul 16:00 – 23:00.
Click pentru intervalul orar
Autobuz 46 (Bastion → Muzeul Satului) are 9 stații cu plecare din Bastion către Muzeul Satului.
Cursa este un zilnică și funcționează între orele 05:57 și până la ora 23:00.
Folosirea transportului în comun reduce timpul petrecut în trafic și te scapă de grija locului de parcare!
O oază de liniște la marginea orașului, în Pădurea Verde, muzeul satului este destinația perfectă pentru evenimente care aduc oamenii împreună, fără a crea aglomerații.
Cele peste 10 ha de teren sunt valorificate creativ, amenajate astfel încât publicul să se poată bucura de activitățile în desfășurare.
Cu surle şi tobe, în deschidere, Subcarpați.
Seria concertelor va continua la Parcul Primăverii cu Loredana & Banda Agurida, Damian & Brothers, Grigore Leșe.
K-LU va fi pe toată perioada Parcului Primăverii pe poziții, iar în weekend Acoustic Brunch cu Dan Byron, The Mono Jacks, Melting Dice.
În timpul săptămânii artist talks și concert Pământ Ensemble, Andreea Chira, Corala Contrast, Ansamblul Archaeus și mulți alții.
Momente folclorice alături de maestrul Grigore Leșe și recitaluri cu Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă, Claudia Ionaş împreună cu formația și Keba Band.
Primăvara asta e…cu de toate!
Designeri și creatori de frumos, meșteșugari și producători, cu toții vor fi prezenți la Muzeul Satului, în cadrul Parcului Primăverii.
Vine și iepurașul tot atunci și ce cadouri minunate poți găsi la piațeta Cu de toate.
O serie de ateliere și workshop-uri cu participare gratuită: Coronițe din flori, Atelier de lut, Cum se fac pastele adevărate? Și alte ateliere pe care le regăsești în program.
Treasure Hunt – În căutarea elixirului tinereții, participanții sunt purtați într-un treasure hunt pentru obținerea formulei mult căutată – cea a Tinereții fără Bătrânețe. În toată această aventură echipele participante, vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite care vor completa lumea de poveste construită în Parcul Primăverii. Acest eveniment este un Outdoor Challenge veritabil care îți va pune sângele în mișcare și mintea la contribuție din primul până în ultimul moment. Rezolvarea jocurilor logice, interacțiunea cu alte personaje, deschiderea cutiilor și plicurilor misterioase vor fi doar o parte din elementele aventurii. Evenimentul este unul destinat familiilor, grupurilor de prieteni sau colegi. Pentru a te înscrie trebuie să ai deja echipa formată și să completezi acest formular https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/
Preparate dulci și sărate deopotrivă, nemaipomenit de gustoase, te așteaptă să le încerci la Parcul Primăverii.
Ne-am dorit să implicăm cât mai multe organizații de tineret la Parcul Primăverii. Pe această cale le mulțumim acelora care au ales să rupă din zilele lor libere și să fie prezenți cu ateliere și prezentări, tot în interesul comunității:
Asociaţia Little People gravitează în jurul oamenilor „mici” care prin dedicare, viziune şi curaj pot face schimbări majore în viaţa persoanelor afectate de cancer prin dezvoltarea unei serii de programe care să răspundă nevoilor tuturor persoanelor afectate de experienţa cancerului. Atelier de pictat tricouri, crearea de ornamente decorative, atelier de creat felicitări de Paște, Codița Leului Curajos, Ghirlandă ouă de Paște – Crearea de ornamente decorative.
Salvați copiii organizația binecunoscută care apără și promovează drepturile copilului în România din 1990, prin dezvoltarea de programe educaționale, de protecție socială cu expertiză recunoscută la nivel național. Atelier de body painting, atelier de lucru manual, atelier de pictură, atelier cu diverse jocuri pentru copii și părinți.
ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative.
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiș, o asociație de utilitate publică al cărei scop este promovarea potențialului turistic, cultural, a punctelor de atracție turistică existente în județul Timiș. La standul lor vei avea ocazia să descoperi Timișul prin intermediul ochelarilor virtuali, să primești informații despre evenimentele de cultură gastronomică „Banat Brunch” și despre produsul turistic „Mic Dejun la Margina”
Crucea Roșie Filiala Timiș este alături de noi atât cu asistență medicală, cât și cu ateliere de prim ajutor precum tratare răni, verificarea semnelor vitale, imobilizare, poziția lateral stabilă, resuscitare și multe altele.
Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională – o asociație axată pe dezvoltare personală și explorare a patrimoniului cultural este alături de noi cu o serie de activități de prezentare a locațiilor din Muzeul Satului Bănățean. De asemenea, organizează animație pentru copiii în vederea dezvoltării anumitor deprinderi.
Cercetașii – Centrul Local “Licos” din Timișoara și-a dedicat mai bine de 18 ani formând tinerii și copii cu vârste cuprinse între 8-24 ani prin activitățile interactive: hikeuri, ateliere, campuri și nenumărate ieșiri în natură.. Dezvoltându-i fizic, social, spiritual, psihic și intelectual, aceștia descoperă cunoașterea de sine, necesitatea de a căuta noul, de a explora, de a-și ajuta semenii.
Librarul cu Papion, prima librărie din Timișoara dedicată copiilor. Organizează sesiuni de lectură și atelier interactiv. Un concept care îmbină nevoia de lectură cu cea de relaxare, nevoia de a răsfoi cărțile cu nevoia de joacă și creativitate.
Timișoara la cutie cu joaca de-a orașul, machete miniaturale pe care le putem face fiecare dintre noi.
Spectacole de teatru pentru copii – Teatru Merlin te invită să pășești într-o lume magică! Spectacolele de teatru puse în scenă la Parcul Primăverii ne vor bucura sufletele. Actorii de la Teatrul Merlin au pregătit pentru cei mici povești clasice, citite cu intonație și glas viu, astfel încât copiii să se transpună pentru câteva minute în tărâmuri de poveste
Ateliere de creație – Aleea principală te va conduce către tărâmul de basm. Prietenii noștri de la Teatrul Merlin și Muzeul Național de Artă au pregătit o serie de ateliere pentru cei mici și mai mari. Își vor putea așterne imaginația pe diferite materiale – hârtie, ipsos sau pânză.
Locul în care ne simțim cu adevărat liberi și puși pe distracție.Ne era dor să dansăm până-n zori!
În primul weekend cu Bipolar. Se anunță Weekender – Spring Edition – Day ‘n’ Night
Invitați Arapu • Cezar •Charlie • Gescu , Intrarea liberă
Următoarele atelierele de scenografie, pedagogie teatrală și actorie de film sunt posibile cu susținerea Studioului Atipik, a reprezentanților UNATC I. L. Caragiale – București și a Universității de Arte George Enescu din Iași. Mai multe detalii și programul acestor ateliere regăsiți în secțiunea Program:
Parc de aventură – Energia se consumă frumos! Indiferent de vârstă, copiii sunt invitați să participe la jocuri tematice sau să parcurgă traseul de aventură.
Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Jocul este conceput în jurul colaborării și construirii încrederii și va fi lansat, în premieră, la începutul festivalului. În 16 și 17 aprilie, pe traseu va avea loc o competiție organizată, cu înscriere prealabilă, între echipe de copii a câte 4 membri fiecare. Prietenii și familiile acestora sunt așteptați să facă galerie și pot chiar să participe la un atelier gratuit de confecționat pancarte de susținere. Copiii pot fi înscriși la https://parculprimaverii.ro/zona-de-aventura/.
15
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
19:00 – 21:00 – K-LU
21:00 – 22:00 – Subcarpați
Scena BAZAR:
15:00 – 18:00 The Beat Conductor cu Mighty Boogie
18:00 – 21:00 AnonimTM cu Bia
Zona BAZAR
14:00-16:00 Împletim arome și culori la Parcul Primăverii! „Let’s dance in the sun with flowers in our hair!” Atelier de realizat coronițe din flori naturale.
Lake HOUSE:
21:00 B/plr. Weekender – Spring Edition – Gescu b2b Arapu, Naarc, vlf
Curtea MERLIN:
15:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
16:00 – 18:00 Atelier pictat ouă în preajmă sărbătorilor pascale.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 16:30 Atelier de confecționat cărți poștale – Activitatea constă în realizarea unor cărți poștale, inspirate atât din tradiții pascale, precum și din lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara. Cărțile poștale sunt o formă interactivă de artă. Copiii vor realiza cărțile poștale pe cartoane colorate, pe care pot interveni cu culoare, prin desen, și tehnică mixtă.
14:00 – 16:30 Atelier pictat ouă Muzeul Național de Artă – Activitatea constă în pictarea unor ouă de lemn cu motive inspirate din arta populară și tradițională românească și bănățeană. Decorarea ouălor este o tradiție pascală seculară, care în mod tradițional este realizată prin încondeiere, însă acest atelier își propune să simplifice procesul, astfel fiind accesibil pentru copii de toate vârstele. Copiii vor picta ouăle de lemn cu vopsele acrilice, precum și cu auriu, argintiu, etc pentru a sublinia caracterul decorativ al obiectelor.
16:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
17:00 – 19:30 Atelier creație copii păsări Origami – “Zbor de primăvară”. Prin atelierele de origami, copiii pot învăța o tehnică de artă foarte frumoasă, ce constă în plierea uneia sau mai multe bucăți de hârtie. Plierea hârtiei este considerată o formă de relaxare și ajută la dezvoltarea coordonării ochilor și a mâinilor, iar utilizarea mâinilor stimulează direct diverse zone ale creierului.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în Muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
16:00 – 18:00 Statui vivante: Primăvara, Natura, Cuplul de pirați ori ființele supranaturale, personaje binecunoscute de basm, cu ele te vei întâlni la Parcul Primăverii. Atenție la răvașele primite!
17:00 – 18:00 Magicianul Bogdan Muntean vă prezintă un spectacol de “close-up magic” în care “Magia” se întâmplă la doar câțiva cm de ochii spectatorilor sau chiar in mâinile spectatorilor. Momentele de dispariție si apariție de obiecte , magie cu cărți de joc sau monede și momentele comice de magie, se vor întâmpla la doar câțiva cm de dumneavoastră. Toate aceste “magii” se realizează cu implicarea directă a spectatorilor.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în Muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă.
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă.
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică Consiliul Județean Timiș.
16
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
12:00 – 16:00 Festivalul fanfarelor cu participarea artistului Ovidiu Lipan Țăndărică
19:00 – 20:30 Dj Robastien
20:30 – 21:00 Victor Stan by ESD
21:00 – 22:00 Loredana & Banda Agurida
Scena BAZAR:
12:00 – 14:00 Acoustic Brunch cu Melting Dice, Doru Trăscău și Andrei Zamfir
14:00 – 17:30 Amapiano cu Bongo P.
17:30 – 21:00 Kojokstan Chunks cu Kojok
Zona BAZAR:
14:00-16:00 Împletim arome și culori la Parcul Primăverii! „Let’s dance in the sun with flowers in our hair!” Atelier de realizat coronițe din flori naturale.
Lake HOUSE:
21:00 B/plr. Weekender – Spring Edition – Cezar, Charlie, Sebasstian
Curtea MERLIN:
13:00 – 15:00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
14:00 – 18:00 Atelier pictat ouă și alte deprinderi ce pot fi dobândite în urma atelierului, în preajma sărbătorilor pascale.
15:00 – 16:00 Spectacol cu trupa de dans Instinct Dance.
16:00 – 18:00 Atelier Pirogravură. Persoane de toate vârstele au ocazia să descopere secretele Pirogravurii.
16:00 – 18:00 Atelier pictură pe lemn.
16:00 – 18:00 Atelier jonglerii și picioroange alături de Asociația Teatrul pe roți, Arad.
18:00 – 19:00 Spectacol de teatru – Iepurașul de Paște, Teatrul pe roți Arad.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
12:00 – 18:00 Asociația Little People România va fi alături de noi cu o serie de ateliere:
Atelier de pictat tricouri – în care se va folosi vopsea specială pentru textile și sabloane pe care copiii le pot folosi pentru a-și picta tricourile;
Atelier de creat felicitări de Paște, unde micuții îți pot crea felicitări creative pentru a le oferi celor dragi;
Codița Leului Curajos – Un element jucăuș al eroului care oferă speranță și curaj copiilor aflați la tratament oncologic;
Atelier crearea ornamente decorative – ghirlandă ouă de Paște.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică mixtă: Copiii vor confecționa coșulețe de ouă din fetru și le vor decora prin aplicarea unor elemente decupate pe coșulețele de ouă, prin pictură, prin perforare. De asemenea, se vor realiza elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific acestei tehnici, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată, care vor fi aplicate pe bucăți de carton și prinse de coșulețe.
14:00 – 16:30 Atelier de confecționat cărți poștale – Activitatea constă în realizarea unor cărți poștale, inspirate atât din tradiții pascale, precum și din lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara. Cărțile poștale sunt o formă interactivă de artă. Copiii vor realiza cărțile poștale pe cartoane colorate, pe care pot interveni cu culoare, prin desen, și tehnică mixtă.
14:00 – 16:30 Atelier pictat ouă – Activitatea constă în pictarea unor ouă de lemn cu motive inspirate din arta populară și tradițională românească și bănățeană. Decorarea ouălor este o tradiție pascală seculară, care în mod tradițional este realizată prin încondeiere, însă acest atelier își propune să simplifice procesul, astfel fiind accesibil pentru copii de toate vârstele. Copiii vor picta ouăle de lemn cu vopsele acrilice, precum și cu auriu, argintiu, etc pentru a sublinia caracterul decorativ al obiectelor.
14:00 – 20:00 Ateliere diverse împreună cu Salvați Copiii:
– atelier de body painting;
– atelier de lucru manual;
– atelier de pictură pe diverse pasteluri și culori specifice primăverii;
– atelier de jocuri pentru copii și părinți în spiritul organizației Salvați Copiii, respectiv în lupta pentru promovarea drepturilor copilului;
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentala care apără și promovează drepturile copilului în România din 1990, prin dezvoltarea de programe educaționale, de protectie sociala dobandind o expertiză recunoscută la nivel național.
15:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
17:00 – 19:30 Muzeul Satului Bănățean în parteneriat cu Știri pentru copii vă așteaptă la un atelier de colaj cu lipici.
În întregul PARC:
11:00 – 15:00 Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la o competiție pe traseul de aventură din cadrul parcului, care îmbină elemente de poveste cu probe sportive. Cu această ocazie micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Competiție organizată, cu înscriere prealabilă, între echipe de copii a câte 4 membri fiecare. Copiii pot fi înscriși la https://parculprimaverii.ro/zona-de-aventura/.
13:00 – 14:00 Magicianul Bogdan Muntean vă prezintă un spectacol de “close-up magic” în care “Magia” se întâmplă la doar câțiva cm de ochii spectatorilor sau chiar in mâinile spectatorilor. Momentele de dispariție si apariție de obiecte , magie cu cărți de joc sau monede și momentele comice de magie, se vor întâmpla la doar câțiva cm de dumneavoastră. Toate aceste “magii” se realizează cu implicarea directă a spectatorilor.
13:00 – 15:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
14:00 – 18:00 Își fac apariția Mascotele și Păpușile Gigant: Balerina Înger, Prinț și Elsa.
15:00 – 18:00 Statui vivante: Primăvara, Natura, Cuplul de pirați ori ființele supranaturale, personaje binecunoscute de basm, cu ele te vei întâlni la Parcul Primăverii. Atenție la răvașele primite!
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Cort POPA’S:
14:30 – 17.30 Satiră grafică contemporană – Atelier de Caricatură organizat de Academia Popa’s și Ștefan Popa Popa’s.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă.
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă.
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică.
17
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
18:00 – 19:00 Momente folclorice cu Adrian Stanca împreună cu formația.
19:00 – 20:00 Momente folclorice Carmen Popovici Dumbravă cu formația.
20:00 – 21:00 Claudia Ionaș și formația Florin Ionaș Generalul.
21:00 – 22:00 Keba Band împreună cu formația
Scena BAZAR:
16:00 – 17:00 Trupa de dans Dinamic Dance
17:00 – 21:00 The Beats cu K-lu
21:00 – 22:00 Show cu foc realizat de Amor Flamis – Close-Up Fire Magic – Demonstrații jonglerii și mânuire a focului close-up, aproape de public, în condiții de maximă siguranță. Amor Flamis este un grup de teatru pirotehnic din Timișoara constituit din jongleri, dansatori și muzicieni.
Zona BAZAR:
14:00-16:00 Împletim arome și culori la Parcul Primăverii! „Let’s dance in the sun with flowers in our hair!” Atelier de realizat coronițe din flori naturale.
16:00 – 18:00 Timișoara la Cutie: Timișoara la cutie este joaca de-a orașul, cu machete miniaturale pe care le putem face fiecare dintre noi: În Parcul Primăverii veți avea ocazia să admirați mini-orășelul construit până acum, să construiți alături de noi clădirile preferate, să bifați cadourile de pe lista iepurașului alegând niște cadouri inedite și să aflați mai multe despre acest proiect creat din dragoste pentru arhitectura, istoria și poveștile Timișoarei.
Curtea MERLIN:
13:00 – 15:00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
14:00 – 16:00 Atelier Pirogravură.Persoanele de toate vârstele au ocazia să descopere secretele Pirogravurii.
15:00 – 16:00 Spectacol cu trupa de dans Instinct Dance.
16:00 – 18:00 Atelier pictat ouă și alte activități creative în tema sărbătorilor pascale. Atelier pictură lemn.
16:00 – 18:00 Atelier jonglerii cu poiuri: te interesează efectele vizuale obținute cu ajutorul ledurilor? Aici este locul potrivit pentru a învăța tehnici de bază.
18:00 – 19:00 Spectacol de teatru – Scufița Roșie Urbană, Teatrul Merlin
Zonă ATELIERE DE CREAȚIE:
12:00 – 18:00 Asociația Little People România va fi alături de noi cu o serie de ateliere:
Atelier de pictat tricouri – în care se va folosi vopsea specială pentru textile și sabloane pe care copiii le pot folosi pentru a-și picta tricourile;
Atelier de creat felicitări de Paște, unde micuții îți pot crea felicitări creative pentru a le oferi celor dragi;
Codița Leului Curajos – Un element jucăuș al eroului care oferă speranță și curaj copiilor aflați la tratament oncologic;
Atelier crearea ornamente decorative – ghirlandă ouă de Paște
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 20:00 Ateliere diverse împreună cu Salvați Copiii:
– atelier de body painting;
– atelier de lucru manual;
– atelier de pictură pe diverse pasteluri și culori specifice primăverii;
– atelier de jocuri pentru copii și părinți în spiritul organizației Salvați Copiii, respectiv în lupta pentru promovarea drepturilor copilului.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentala care apără și promovează drepturile copilului în România din 1990, prin dezvoltarea de programe educaționale, de protectie sociala dobandind o expertiză recunoscută la nivel național.
15:00 – 16:30 Atelier de confecționat cărți poștale – Activitatea constă în realizarea unor cărți poștale, inspirate atât din tradiții pascale, precum și din lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara. Cărțile poștale sunt o formă interactivă de artă. Copiii vor realiza cărțile poștale pe cartoane colorate, pe care pot interveni cu culoare, prin desen, și tehnică mixtă.
15:00 – 16:30 Atelier pictat ouă Muzeul Național de Artă – Activitatea constă în pictarea unor ouă de lemn cu motive inspirate din arta populară și tradițională românească și bănățeană. Decorarea ouălor este o tradiție pascală seculară, care în mod tradițional este realizată prin încondeiere, însă acest atelier își propune să simplifice procesul, astfel fiind accesibil pentru copii de toate vârstele. Copiii vor picta ouăle de lemn cu vopsele acrilice, precum și cu auriu, argintiu, etc pentru a sublinia caracterul decorativ al obiectelor.
15:00 – 17:00 Ateliere Librarul cu papion: Citim împreună „Prințul Păpădie și regatul florilor” și ne bucurăm de magia poveștilor despre natură, dar mai ales despre lumea magică a plantelor. Spiridușii Păpădie și Ghiocel sunt cei mai buni prieteni și trăiesc fericiți în câmpie, ocupați de dimineață până seara să ajute florile pe care le ocrotesc. Toate bune până când, într-o zi, o furtună puternică îi ia pe sus și vântul îi poartă într-un ținut îndepărtat. Astfel, la fel ca în poveștile de odinioară, prietenii noștri pornesc într-o călătorie inițiatică despre prietenie și dragoste, dar și curaj, solidaritate și altruism.
15:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative.Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
17:00 – 19:30 Atelier creație copii flori Origami – “Zâmbet de Floare” – Prin atelierele de origami, copiii pot învăța o tehnică de artă foarte frumoasă, ce constă în plierea uneia sau mai multe bucăți de hârtie. Plierea hârtiei este considerată o formă de relaxare și ajută la dezvoltarea coordonării ochilor.
19:00 – 21:00 Amor Flammis – Basme de foc. Show pirotehnic însoțit de muzică live cu instrumente acustice sau pe ritmuri muzicale în zona scenei.
În întregul PARC:
11:00 – 15:00 Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la o competiție pe traseul de aventură din cadrul parcului, care îmbină elemente de poveste cu probe sportive. Cu această ocazie micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Competiție organizată, cu înscriere prealabilă, între echipe de copii a câte 4 membri fiecare. Copiii pot fi înscriși la https://parculprimaverii.ro/zona-de-aventura/.
15:00 – 18:00 Statui vivante: Primăvara, Natura, Cuplul de pirați ori ființele supranaturale, personaje binecunoscute de basm, cu ele te vei întâlni la Parcul Primăverii. Atenție la răvașele primite!
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
16:00 – 18:00 Își fac apariția Mascotele și Păpușile Gigant: Balerina înger, Prinț și Elsa
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
Cort POPA’S
14:30 – 17.30 Satiră grafică contemporană – Atelier de Caricatură organizat de Academia Popa’s și Ștefan Popa Popa’s.
Zonă EXPOZIȚII:
17:00 – 18:00 Vernisaj Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică
Zonă BISERICĂ:
16:00 – 17:00 – În glas de toacă: festival început în urmă cu 14 ani la Giroc. Vor participa grupuri de tineri dornici să bată toaca, dar și să învețe de la cei mai în vârstă, care au dobândit experiență în mănăstiri sau în satele lor cu prilejul sărbătorilor pascale în mod special. Invitații de seamă vor fi de această dată preoții de la Protopopiatul Ortodox Român Timișoara I și cei de la biserica din Muzeul Satului, precum și reprezentanții instituțiilor administrative și de cultură ai județului Timiș.
18
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
20:00 – 21:00 Artist Talks – eveniment transmis online
21:00 – 22:00 Concert de muzică contemporană – Ansamblul Archaeus
Scena BAZAR:
16:00 – 20:00 Le Nu Disco Soirée cu George Allen
20:00 – 21:00 The other you
Curtea MERLIN:
15:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică Quilling: Copiii vor confecționa elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată.
16:30 – 17:30 La o poveste cu Prietenii Primăverii – citiri de povești pentru copii specifice primăverii.
17:30 – 18:00 Spectacol muzical vocal cu elevii ncubatorului de Arte.
18:00 – 19:00 Spectacol de teatru – Ursul Păcălit de Vulpe, Teatrul Merlin.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică Quilling: Copiii vor confecționa elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată.
13:00 – 20:00 Alături de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) vom descoperi prin intermediul ochelarilor virtuali obiective turistice, vom afla mai multe despre evenimentele de cultură gastronomică „Banat Brunch” și despre produsul turistic „Mic Dejun la Margina. Bineînțeles vom putea să ne planificăm și vacanța ideală în județul Timiș pe baza informațiilor despre obiectivele turistice primite.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică mixtă: Copiii vor confecționa coșulețe de ouă din fetru și le vor decora prin aplicarea unor elemente decupate pe coșulețele de ouă, prin pictură, prin perforare. De asemenea, se vor realiza elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific acestei tehnici, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată, care vor fi aplicate pe bucăți de carton și prinse de coșulețe.
14:00 – 16:30 Atelier cărți poștale: realizarea unor cărți poștale, cu tematică pascală, inspirate atât din tradiții pascale, precum și din lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara. Cărțile poștale sunt o formă interactivă de artă, creând fascinație copiilor. Copiii vor realiza cărțile poștale pe cartoane colorate, pe care pot interveni cu culoare, prin desen, și tehnică mixtă.
17:00 – 19:30 Atelier creație copii organizat de Muzeul Satului Bănățean: atelier “Zbor colorat” Origami fluturi. Prin atelierele de origami, copiii pot învăța o tehnică de artă foarte frumoasă, ce constă în plierea uneia sau mai multe bucăți de hârtie. Plierea hârtiei este considerată o formă de relaxare și ajută la dezvoltarea coordonării ochilor și a mâinilor, iar utilizarea mâinilor stimulează direct diverse zone ale creierului.
17:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troița din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean
17:00 – 19:00 Pătura care citește – Echipați-vă cu o pătură și pregătiți cartea favorită pentru o lectură la iarbă verde în Parcul Primăverii. Biblioteca Județeană Timiș va asigura câteva cărți pentru cei indeciși asupra lecturii preferate.
17:00 – 19:00 Statui vivante: Primăvara, Natura, Cuplu de pirați ori ființele supranaturale, personaje binecunoscute de basm, cu ele te vei întâlni la Parcul Primăverii. Atenție la răvașele primite!
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troița din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean
Zona TEATRU ȘI ATELIERE
12:30 – 13:30 Atelier marionete Hai la joacă, Pogany! – Program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare – realizator Ilinca Istrate
13:30 – 15:30 Atelier acrobație Eșarfa zburătoare – Program de educație prin elemente de teatru și circ – realizator Marian Sas
14:30 – 15:30 Atelier de scenografie – UNATC I. L. Caragiale – București – Program de inițiere în arta scenografică.
15:30 – 17:30 Atelier de pedagogie teatrală – UNATC I. L. Caragiale – București – Program de educație verbală și nonverbală prin jocuri și elemente ale artei dramatice, adresat copiilor de la 4 la 18 ani.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă.
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă.
12:00 – 22:00 Expoziție Foto Jurnalistică.
19
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
12:00 – 14:00 Închide ochii și ai să vezi mai bine (spectacol pentru persoane cu dizabilități) – Școala de joacă București
17:00 – 18:00 Spectacol de Dans
20:00 – 21:00 Artist Talks – eveniment transmis online
21:00 – 22:00 Concert de muzică folclorică cultă – Andreea Chira și Corala Contrast
Scena BAZAR:
16:00 – 21:00 High Kulture cu Saga & Zona Verde
Zona BAZAR:
14:00 – 16:00 Împletim arome și culori la Parcul Primăverii! „Let’s dance in the sun with flowers in our hair!” Atelier de realizat coronițe din flori naturale.
Curtea MERLIN
14:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
16:30 – 17:30 La o poveste cu Prietenii Primăverii – citiri de povești pentru copii specifice primăverii.
17:30 – 18:00 Spectacol muzical vocal cu elevii Incubatorului de Arte.
Zonă ATELIERE CREAȚIE
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
13:00 – 20:00 Alături de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) vom descoperi prin intermediul ochelarilor virtuali obiective turistice, vom afla mai multe despre evenimentele de cultură gastronomică „Banat Brunch” și despre produsul turistic „Mic Dejun la Margina”.
14:00 – 16:30 Atelier pictat ouă – Activitatea constă în pictarea unor ouă de lemn cu motive inspirate din arta populară și tradițională românească și bănățeană. Decorarea ouălor este o tradiție pascală seculară, care în mod tradițional este realizată prin încondeiere, însă acest atelier își propune să simplifice procesul, astfel fiind accesibil pentru copii de toate vârstele. Copiii vor picta ouăle de lemn cu vopsele acrilice, precum și cu auriu, argintiu, etc pentru a sublinia caracterul decorativ al obiectelor. Susținut de Muzeul Național de Artă.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică mixtă: Copiii vor confecționa coșulețe de ouă din fetru și le vor decora prin aplicarea unor elemente decupate pe coșulețele de ouă, prin pictură, prin perforare. De asemenea, se vor realiza elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific acestei tehnici, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată, care vor fi aplicate pe bucăți de carton și prinse de coșulețe. Susținut de Muzeul Național de Artă.
17:00 – 19:30 Atelier creație „Floricica Plușica” – flori din sârmă plușată – copii vor putea realiza diverse flori colorate folosind sârmă plușată, un material ușor de modelat și pufos.
17:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troița din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
17:00 – 19:00 Maratext – În prezența unui mentor propus de Biblioteca Județeană Timiș, gurpurile de persoane sunt invitate să la un maraton destinat dezvoltării de creații literare.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troița din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Zona TEATRU ȘI ATELIERE:
12:30 – 13:30 Atelier marionete Hai la joacă, Pogany! – Program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare – realizator Ilinca Istrate
13:30 – 15:30 Atelier acrobație Eșarfa zburătoare – Program de educație prin elemente de teatru și circ – realizator Marian Sas
14:30 – 15:30 Atelier de actorie de film – Lector Univ. Dr. Adrian Buliga, Universitatea de Arte George Enescu – Iași
14:30 – 15:30 Atelier de scenografie – UNATC I. L. Caragiale – București – Program de inițiere în arta scenografică
15:30 – 16:30 – Atelier de pedagogie teatrală – UNATC I. L. Caragiale – București – Program de educație verbală și nonverbală prin jocuri și elemente ale artei dramatice, adresat copiilor de la 4 la 18 ani
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică
20
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
13:00 – 15:30 Masă rotundă – Învățământul vocațional – încotro? Moderator – Prof. Univ. Dr. Liviu Lucaci, Rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale București.
16:00 – 17:00 Spectacol de teatru UNAGE IAȘI: Caragiale nonverbal, studiu clovnerie, Clasa: Octavian Jighirgiu, Regia: Andreea Darie
17:00 – 18:00 Spectacol de dans
19:00 – 19:30 Artist Talks – eveniment transmis online
19:30 – 21:00 Concert Pământ
Scena BAZAR:
16:00 – 21:00 Hanging Around cu Mihu & Silvana
21:00 – 22:00 Lecturi aprinse la surse neconvenționale de lumină – în prezența invitaților Bibliotecii Județene Timiș
Zona BAZAR:
14:00 – 16:00 Împletim arome și culori la Parcul Primăverii! „Let’s dance in the sun with flowers in our hair!” Atelier de realizat coronițe din flori naturale.
Curtea MERLIN:
15:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
16:30 – 17:30 Povestea Prietenii Primăverii – sunt citiri de povești pentru copii specifice primăverii.
17:30 – 18:00 Spectacol muzical vocal cu elevii Incubatorului de Arte
18:00 – 19:00 Spectacol de teatru – Ariciul, Teatrul Merlin.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
13:00 – 20:00 Alături de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) vom descoperi prin intermediul ochelarilor virtuali obiective turistice, vom afla mai multe despre evenimentele de cultură gastronomică „Banat Brunch” și despre produsul turistic „Mic Dejun la Margina”.
14:00 – 16:30 Atelier de confecționat cărți poștale – Activitatea constă în realizarea unor cărți poștale, inspirate atât din tradiții pascale, precum și din lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara. Cărțile poștale sunt o formă interactivă de artă. Copiii vor realiza cărțile poștale pe cartoane colorate, pe care pot interveni cu culoare, prin desen, și tehnică mixtă.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică Quilling: Copiii vor confecționa elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată
17:00 – 19:30 Atelier creație copii Craft bufnițe – denumire atelier “Bufnița înțeleaptă” / ” Bufnița – prietena mea”.
17:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
19:00 – 21:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Zona TEATRU ȘI ATELIERE:
12:30 – 13:30 Atelier de marionete Hai la joacă, Pogany! – Program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare – realizator Ilinca Istrate
13:30 – 15:30 Atelier de acrobație Eșarfa zburătoare – Program de educație prin elemente de teatru și circ – realizator Marian Sas
16:00 – 17:00 Atelier de actorie de film – Lector Univ. Dr. Adrian Buliga, Universitatea de Arte George Enescu – Iași
14:30 – 15:30 Atelier de scenografie – UNATC I. L. Caragiale – București – Program de inițiere în arta scenografică
16:00 – 17:00 Atelier de pedagogie teatrală – Lector Univ. Dr. Andreea Jicman, UNATC I. L. Caragiale – București – Program de educație verbală și nonverbală prin jocuri și elemente ale artei scenice, adresat educatorilor și profesorilor
21:00 – 22:30 Spectacol UNATC – Lecții despre iubire și creier, clasa Prof. Univ. Mircea Gheorghiu
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 – 22:00 Expoziție Foto Jurnalistică.
21
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
20:00 – 21:00 Artist Talks – eveniment transmis online
21:00 – 22:00 Spectacol de muzică Bizantină: Corala Contrast
Scena BAZAR:
16:00 – 17:30 Amapiano cu Bongo P.
17:30 – 21:00 The Beats cu Entropeace
21:00 – 22:00 Concert Peregrinii: Ei sunt tinerii din povestea Fluierașului din Hameln, care au devenit menestreli hoinari și au colindat cetățile și burgurile adunând cântece de dans și balade vechi timp de secole.
Zona BAZAR:
15:00 Librarul cu Papion – Sesiune lectură și atelier interactiv, zona Bazar
Curtea MERLIN:
15:00 – 17:30 Animație copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
16:00 – 18:00 Atelier pictat ouă în preajma sărbătorilor pascale.
18:00 – 19:00 Spectacol teatru: Iedul cu trei capre.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 16:30 Atelier pictat ouă Muzeul Național de Artă – Activitatea constă în pictarea unor ouă de lemn cu motive inspirate din arta populară și tradițională românească și bănățeană. Decorarea ouălor este o tradiție pascală seculară, care în mod tradițional este realizată prin încondeiere, însă acest atelier își propune să simplifice procesul, astfel fiind accesibil pentru copii de toate vârstele. Copiii vor picta ouăle de lemn cu vopsele acrilice, precum și cu auriu, argintiu, etc pentru a sublinia caracterul decorativ al obiectelor.
14:00 – 16:30 Atelier tehnică mixtă: Copiii vor confecționa coșulețe de ouă din fetru și le vor decora prin aplicarea unor elemente decupate pe coșulețele de ouă, prin pictură, prin perforare. De asemenea, se vor realiza elemente decorative prin tehnica Quilling. Utilizând instrumentul specific acestei tehnici, se vor realiza elemente decorative spiralate din hârtie colorată, care vor fi aplicate pe bucăți de carton și prinse de coșulețe.
16:00 – 20:00 Noduri pescărești, nod Cabestan sau noduri de alpinism. Cercetașii Licos – Timișoara organizează în cadrul Parcului Primăverii un atelier de noduri.
16:00 – 20:00 Atelier de origami, la care participanții pot învăța atât arta împachetării hârtiei, cât și cum să construiască gulguțele, ce reprezintă ornamente cercetășești din hârtie în interiorul cărora se pot amplasa lumânări aprinse. Astfel, după finalizarea atelierului, se poate amenaja o zonă iluminată cu aceste decorațiuni destinate spre admirația publicului, după înserare.
17:00 – 19:30 Atelier creație copii organizat de Muzeul Satului Bănățean: Pictură pietre “Micul artist”. Copiii vor putea picta pe piatră, diverse animăluțe, plante specifice primăverii. Pictatul pe piatră este considerată o terapie prin artă, ce relaxează și hrănește mintea copilului.
17:00 – 20:00 ADID Timiș, împreună cu Retim Ecologic Service SA vin cu informații relevante pentru cetățeni privind gestionarea corectă a deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării iar pentru copii au pregătit o serie de activități educative. Prin aceste activități ne propunem să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Peregrinii Atelier de Muzică – Instrumente istorice ale Peregrinilor vor fi prezentate interactiv, în cadrul unei întâlniri tête-à-tête cu publicul, care va fi antrenat în cântări și dansuri.
Zonă TEATRU ȘI ATELIERE:
12:30 – 13:30 Atelier de marionete Hai la joacă, Pogany! – Program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare – realizator Ilinca Istrate
12:30 – 13:30 Atelier de actorie de film – Lector Univ. Dr. Adrian Buliga, Universitatea de Arte George Enescu – Iași
13:30 – 15:30 Atelier de acrobație Eșarfa zburătoare – Program de educație prin elemente de teatru și circ – realizator Marian Sas
13:30 – 14:30 Atelier de actorie – Prof. Univ. Dr. Mircea Gheorghiu – Prorector UNATC – I.L. Caragiale – București
13:30 – 14:30 Atelier de pedagogie teatrală – Lector Univ. Dr. Andreea Jicman, UNATC I. L. Caragiale – București – Program de educație verbală și nonverbală prin jocuri și elemente ale artei dramatice, adresat educatorilor și profesorilor.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică
12:00 – 16:00 În incinta clădirii pavilionare corp A, parter va avea loc un eveniment compus dintr-o succesiune de acțiuni inedite pregătite de Muzeul Satului Bănățean Timișoara:
Vernisajul expoziției: Icoane pe sticlă din Banat sub prezentarea criticului de artă, conf. univ. dr. Gabriel Kelemen de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arte și Design și vicepreședinte UAPT.
Atelier demonstrativ: Tehnică de execuție a icoanei pe sticlă cu meșterul iconar Nicolae Munteanu, tezaur uman viu.
Lansarea cărții Pomul sacru al tradiției românești, autor: Gheorghe Secheșan. Moment prezentat de dr. Maria Hadiji și drd. Laura Gheorghiu la Universitatea Karl Franzens Graz.
Moment muzical pregătit de prof. coordonator de pian și canto, Ingrid Nicolaescu, alături de elevii de la Colegiul Național de Artă “Ion Vidu” și studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara Eveniment realizat de coordonatori: șef secție, dr. Maria Hadiji, muzeograf Marius Matei, Secția Expozițională Pavilionară,
22
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
20:00 – 21:00 Artist Talks – eveniment transmis online
21:00 – 22:00 Recital Grigore Leșe
Scena BAZAR:
15:00 – 16:00 Dinamic Dance
16:00 – 17:30 The Beats cu K-lu
17:30 – 20:00 The Beat Conductor cu Mighty Boogie
Curtea MERLIN:
15:00 – 17:30 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
16:00 – 18:00 Atelier realizare coșulețe pentru iepuraș.
18:00 – 19:00 Piesă de teatru: Peștișorul de aur.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 19:30 Atelier creație copii „Pas cu pas” – atelier de desenat și colorat, mânuit hârtia creponată, copiii vor învăța să deseneze pas cu pas flori, păsări, animale, peisaje ca la urmă să le poată colora , picta sau decora cu hârtie creponată. Creativitatea, imaginația și îndemânarea sunt puse la lucru!
16:00 – 20:00 Noduri pescărești, nod Cabestan sau noduri de alpinism. Cercetașii Licos – Timișoara organizează în cadrul Parcului Primăverii un atelier de noduri.
16:00 – 20:00 Atelier de origami, la care participanții pot învăța atât arta împachetării hârtiei, cât și cum să construiască gulguțele, ce reprezintă ornamente cercetășești din hârtie în interiorul cărora se pot amplasa lumânări aprinse. Astfel, după finalizarea atelierului, se poate amenaja o zonă iluminată cu aceste decorațiuni destinate spre admirația publicului, după apusul soarelui.
17:00 – 21:00 Crucea Roșie Filiala Timiș cu ateliere de prim ajutor precum tratare răni, verificarea semnelor vitale, imobilizare, poziția lateral stabilă, resuscitare și multe altele.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
13:00 – 15:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Zonă TEATRU ȘI ATELIERE:
12:30 – 14:30 – Atelier de marionete Hai la joacă, Pogany! – Program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare – realizator Ilinca Istrate
13:30 – 16:30 – Atelier de acrobație Eșarfa zburătoare – Program de educație prin elemente de teatru și circ – realizator Marian Sas
18:30 – 19:30 – Atelier de regie – Studioul Atipik – Program de inițiere în arta scenei dramatice – De la o Idee la Spectacol!
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică
23
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
00:00 – 2:00 Slujba de Înviere
Scena BAZAR:
12:00 – 13:00 Yvonne
13:00 – 14:00 Dan Byron
14:00 – 17:00 The Beats cu border_
17:00 – 20:00 La un moment dat cu Mini Zucchini
Curtea MERLIN:
12:00 – 13:00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
13:00 – 14:00 Spectacol de teatru – Mocănița Poveștilor, Teatrul pe roți Arad.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 19:30 Atelier creație copii Pictură ceramică forme flori, păsări, buburuze, fluturi etc. Atelier „Micul artist” – pictează și învață noțiuni noi de cromatică.
În întregul PARC:
12:00 – 14:00 Își fac apariția Mascotele și Păpușile Gigant. Balerina Înger, Prinț și Elsa.
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
17:00 – 21:00 Crucea Roșie Filiala Timiș cu ateliere de prim ajutor precum tratare răni, verificarea semnelor vitale, imobilizare, poziția lateral stabilă, resuscitare și multe altele.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă.
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă.
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică.
24
Aprilie
Scena BAZAR:
16:00 – 22:00 CellestiΛns cu George Allen & Sonophone
Curtea MERLIN:
17:00 – 18.00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm, să vedem cât de greu îți e să le recunoști.
17:00 – 21:00 Crucea Roșie Filiala Timiș cu ateliere de prim ajutor precum tratare răni, verificarea semnelor vitale, imobilizare, poziția lateral stabilă, resuscitare și multe altele.
18:00 – 19:00 Piesă de teatru: Jack și vrejul de fasole.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 19:30 Atelier creație copii: Pictură ceramică – forme flori, păsări, buburuze, fluturi etc. – Atelier „Micul artist” pictează și învață noțiuni noi de cromatică.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță,din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Curte BISERICĂ:
12:00 – 20:00 Expoziție icoane metropolitane, Mitropolia Banatului.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă
12:00 -23:00 Expoziție Foto Jurnalistică
25
Aprilie
Scena PRINCIPALĂ:
20:00 – 21:00 DJ Raul Prodan
21:00 – 22:00 Damian Drăghici & Brothers
Scena BAZAR:
15:00 – 16:00 Dinamic Dance
16:00 – 19:00 Safe’n’Sound cu Maică-ta
19:00 – 21:00 The Beats cu K-lu
Curtea MERLIN:
16:00 – 19:00 Animație pentru copii: E momentul să te întâlnești cu personajele de basm care te vor provoca să iei parte la Cursa Ouălor, Concursul spart ouă sau chiar la Flash Mob.
Zonă ATELIERE CREAȚIE:
12:00 – 20:00 Atelier cioplit în lemn organizat de Muzeul Național al Banatului la Gospodăria de la Jebel din cadrul Muzeului Satului Bănățean.
14:00 – 19:30 Atelier creație copii de încondeiat ouă prin tehnica șervețelului “Ouă decorative”.
17:00 – 21:00 Crucea Roșie Filiala Timiș cu ateliere de prim ajutor precum tratare răni, verificarea semnelor vitale, imobilizare, poziția lateral stabilă, resuscitare și multe altele.
18:00 – 20:00 Grupul Companioni și Camarazi va desfășura o serie de activități de divertisment și antrenament canin. În cadrul evenimentului vom oferi publicului antrenamente de educație canină. Dresaj de baza, dresaj de specialitate precum: Căutare/salvare, show expozițional etc.
În întregul PARC:
12:00 – 18:00 Aventura începe la Parcul Primăverii. Copiii cu vârsta între 6 și 12 ani pot participa la un traseu de aventură care îmbină elemente de poveste cu probe sportive, ocazie cu care micuții își testează deopotrivă abilitățile fizice și pe cele strategice. Traseul poate fi folosit de către copii, doar sub supravegherea unui părinte sau a unui adult care îi însoțește.
16:00 – 17:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satulu Bănățean.
17:00 -19:00 Statui vivante: Primăvara, Natura, Cuplul de pirați cea Frumoasă ori ființele supranaturale, personaje binecunoscute de basm, cu ele te vei întâlni la Parcul Primăverii. Atenție la răvașele primite!
18:00 – 19:00 Tur ghidat pentru vizitarea Muzeului Satului Bănățean (cu plecare de la troiță, din apropierea intrării în muzeu), organizat de Muzeul Satului Bănățean.
18:00 – 20:00 Treasure Hunt – Înscrie-te la vânătoare de comori pentru obținerea celei mai căutate formule, cea a „Tinereții fără Bătrânețe”. În încercarea de a găsi elixirul tinereții, echipele participante vor lua contact cu personaje, probe și ghicitori inedite, vor rezolva jocuri logice și vor deschide cutii și plicuri misterioase. Înscrierea se face pe link-ul https://parculprimaverii.ro/treasure-hunt/.
Curte BISERICĂ:
12:00 – 20:00 Expoziție icoane metropolitane, Mitropolia Banatului.
Zonă EXPOZIȚII:
12:00 – 20:00 Expoziție Lumina Florilor de Paşti – Expoziție icoane organizată în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul (Casa Națională din complexul muzeal).
12:00 – 20:00 Expoziție Ouă pictate localizată în clădirea administrativă.
12:00 – 20:00 Expoziție Icoane deținute de Muzeul Satului Bănățean desfășurată în clădirea administrativă.
12:00 – 23:00 Expoziție Foto Jurnalistică.
contact@parculprimaverii.ro
Ai întrebări? Poate găsești mai jos răspunsul la întrebarea ta.
Transportul către locația evenimentului este asigurat în mod gratuit, prin curse regulate. Plecările au loc din centrul orașului(Piața Iancu Huniade) către Parcul Primăverii – Muzeul Satului și retur, de la Parcul Primăverii- Muzeul Satului, pe direcția – centru Timișoara(Piața Iancu Huniade).
Programul de transport specific evenimentului se va desfășura conform Programului afișat pe site:
În zilele 18; 19; 20; 21 și 22 ale lunii aprilie o cursă pe oră în intervalul orar 16:00 – 22:00;
În zilele 17; 23 și 24 ale lunii aprilie o cursă pe oră în intervalul 12:00 – 22:00;
În zilele de 15 și 16 ale lunii aprilie o cursă pe oră în intervalul 12:00 – 23:00;
În ziua de 25 aprilie o cursă pe oră în intervalul 16:00 – 23:00.
Este deschis în fiecare zi, în perioada 15-25 aprilie între orele 12:00-23:00.
Intrarea este gratuită pentru toată lumea la Parcul Primăverii – Muzeul Satului.
Copiii, indiferent de vârstă sunt liberi să participe la Parcul Primăverii.
În zona de Food Court – se poate achita cu cardul în funcție de operatorii de servicii.
Este indicat să ai și numerar pentru Piațeta Cu de toate.
Accesul la Party-ul de la Lake House, ponton este gratuit.
Parcul Primăverii este o acțiune organizată de Muzeul Satului Bănățean Timișoara alături de: